nu mai stiu unde imi e locul.
fiecare casa si niciuna ACASA....
am strabatut atatea....si atatea au smuls din mine cate o bucata. in fiecare am crezut, in fiecare am avut un nou inceput...in fiecare am investit viata. am trait si m-am atasat de ea.
mi-e dor de casa copilariei mele.
din care am plecat pentru ca eu fix asta eram: un copil. si parerea mea nu conta. trebuia sa mergem undeva unde ne era mai bine. ingropand cu noi amintirile cele mai calde.
mi-e dor de casa din studentie.
unde singura problema era sa nu calcam pe Petrica dimineata si sa nu ne cante Iolanda seara. unde se formau visele despre viitoarea noastra casa ce va sa vie'.
...de casa in care am stat impreuna. acum nu mai eram un copil. acum era problema ca eram prea matura.
usa se deschisese de mult. dar eu o inchideam de fiecare data. nu vedeam ca de fapt ma astepta sa o inchid din afara. ca trebuia sa plec.
acum acasa sunt un musafir lenes. care se bucura de tratatie dar asteapta cu nerabdare sa ajunga inapoi la el acasa...
ma intorc intr-o camera destul de mare pentru o singura persoana....cateva flori plang dupa lipsa mea, asteapta sa le pun apa. peretii asteapta sa le deschid geamul ca sa intre aerul. privelistea de etaj 9 ma astepta sa ma bucur de ea. toti ceilalti sunt satui. vecinul de la parter ma asteapta sa vin bezmetica dupa o zi de munca si sa imi caut cheile 15 minute in fata usii, ca el sa vina sa-mi deschida din interior.
inspir viata acolo unde stau. chiar daca ma insotesc doar 2 ursi de plus. si las o bucata din mine de fiecare data cand sunt nevoita sa plec.
degeaba sufletul nu mi se mai simte acasa.....el n-are unde sa fuga...oricate i-as face eu
